O carte pe zi: „Downshifting”, de Alexandru Done

La Concursul de debut din 2017 al Editurii Polirom au fost trimise 198 de manuscrise, 122 dintre acestea conţinând proză. Câştigător a fost Alexandru Done, cu romanul de faţă. Alexandru Done s-a născut pe 1 aprilie 1974, în Bucureşti, este absolvent al Universităţii de Arte Bucureşti, secţia Grafică, este artist vizual şi senior art director pentru proiecte de comunicare vizuală, scrie Mediafax.

„Down Shifting” reprezintă conceptul, tendinţa prin care indivizii trăiesc o viaţă mai simplă pentru a scăpa de materialismul excesiv şi a reduce stresul. Spus mai simplu – să faci un pas înapoi. Un cuvânt utilizat îndeosebi în lumea publicitară, de unde vine autorul. Este exact ceea ce se întâmplă cu eroul romanului, Mihai Marinescu, de profesie copywriter, care, obosit de scenariile pentru reclame pe care le face de mulţi ani, îşi dă demisia, se face taximetrist, e părăsit de minunata logodnică, incapabilă să înţeleagă, trece prin mulţime de aventuri anodine, duce într-o zi un grup de ţigani în localitatea Buzescu, plină de palate ţigăneşti cu turnuleţe şi din momentul acela i se schimbă din nou, complet, viaţa, pentru că are ideea de a propune organizarea unor Zile deschise ale palatelor ţigăneşti.

• Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
• Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de…

Fireşte, se mai întâmplă multe altele – îşi publică o culegere de scenarii publicitare pentru care plăteşte, cum plăteşte pentru fiecare cuvânt elogios din prefaţa imensă, un critic de la New York Times recenzează elogios volumul exact înainte să facă infarct, eroul se împacă cu fosta logodnică şi multe altele, un carusel de întâmplări petrecute la Bucureşti, Chicago şi Buzescu, cu personaje foarte vii. Eroul întâlneşte în drumurile sale alţi downshifteri – cel mai aparte fiind prietenul său care visa să zugrăvească biseri şi ajunge să picteze pereţii palatelor ţigăneşti.

O carte scrisă într-un stil alert, gazetăresc:

„În urma unei selecţii, fuseseră alese 60 de palate pentru Weekendul palatelor din Buzescu, din cele în jur de 100 existente în comună, ceea ce aprinsese focul în ţigănie. Să n-ai palatul la evenimentul ăsta, care avea să transforme Buzescu în miezul Europei, era cea mai mare ruşine. Aşa că Bobby primea telefoane după telefoane, castelanii excluşi zbierau, făceau scandal, înjurau şi ameninţau. Primăria fusese luată cu asalt şi fusese nevoie să se intervină cu forţe suplimentare, chemate din Alexandria. Aşa că, până la urmă, Bobby hotărâse să lase deoparte criteriile prea rigide şi să accepte ca orice palat cu peste zece camere să fie primit în program. Vestea venise ca o mare uşurare şi curând proiectul se stabiliza la 78 de construcţii. Aşa cum promisese, reuşise să pună repede totul pe picioare, iar sponsorii şi partenerii se lipeau unul după altul ca albinele de borcanul cu miere. Apăruseră şi câteva fundaţii pentru integrarea rromilor, hotărâte să speculeze momentul. Prejudecăţile, susţineau ele, nu pot fi combătute decât prin creditarea specificului etnic, aşa că încercau să convingă cum că Lamborghini-urile şi Masseratti-urile ar fi fost totuşi rodul unei munci de-o viaţă. Se mai iviseră şi alţii care, sub acoperirea unor cauze nobile, încercau să atragă agenţia în parteneriate suspecte, dar Bobby, cu simţul lui versat când venea vorba de escrocherii, îi simţea imediat şi le închidea telefonul în nas. Povestea asta cu palatele era văzută de toată lumea ca o mină de aur. Agenţia vuia. Proiectul fusese întâmpinat de toată lumea cu acel entuziasm sincer pe care, într-un mediu hiperprofesionalizat, nu-l poate obţine decât o idee cu adevărat bună. (…) Curând, oraşul era împânzit de outdoor-uri, bannere, light box-uri şi screen-uri LCD ce anunţau Zilele Palatelor deschise în Buzescu. Agenţiile de turism îşi depăşiseră deja capacitatea şi se vedeau nevoite să-şi suplimenteze pachetele. Cererile veneau din Europa, Statele Unite şi chiar din Australia. Campania explodase. Magnitudinea succesului era la un pas să bată şi cele mai optimiste aşteptări şi deja se estimau peste 100.000 de vizitatori. Şi în Buzescu se începuseră pregătirile, se delimitau spaţii special amenajate pentru autocare, se montau toalete ecologice, puncte de informare turistică, se semnau ultimele contracte cu familiile de ţigani, se gândeau fluxurile în interiorul palatelor, se montau indicatoare şi plăci informative cu numele şi istoria palatelor, se trăgeau marcaje suplimentare pe şosea, apăreau noi semne de circulaţie şi staţii de autobuz”.

Un debut remarcabil, fără dubiu. Una dintre dovezi – a câştigat premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România.

Alexandru Done – „Downshifting”. Editura Polirom. 278 pag.